L-am cunoscut pe Părintele Justin la sfârşitul anilor ’90, mai precis prin 1998. În acea vreme eram elev seminarist şi am stat timp de patru săptămâni la Mănăstirea Petru Vodă. Chiar dacă viaţa monahală era abia la început în acest aşezământ, chipul smerit şi prezenţa părintelui Justin erau surse de nădejde, de credinţă şi de întărire pentru toţi vieţuitorii. Îmi amintesc cu câtă răbdare asculta pe fiecare, până la ore târzii în noapte. Cu câtă speranţă şi cu câtă încredere în rezolvarea problemelor veneau credincioşii la el.
Am păşit cu mari emoţii în chilia părintelui… Înconjurat de cărţi şi icoane sfinte, într-un spaţiu mic dar plin de linişte şi sfinţenie, părintele ne-a primit cu bucurie. Am gustat pentru câteva minute din înţelepciunea sa şi ne-am luminat sufleteşte doar cu privirea lui blajină.
Un adevărat părinte. Îi iubea pe toţi. Îi sfătuia pe toţi. Se ruga pentru toţi.
Câtă sfinţenie...
Am revenit la Părintele Justin după câteva zile, înainte de plecare. Cuvintele sale ne-au încurajat şi au trezit în noi un neobişnuit sentiment de bine.
Anii au trecut, dar îndemnurile sale de atunci au rămas în sufletul meu.
Ori de câte ori am avut ocazia am revenit cu drag în poiana mănăstirii Petru Vodă. Viaţa Părintelui şi suferinţele sale îmi erau acum mai cunoscute (la un moment dat părintele Justin mi-a dăruit o carte cu memoriile sale pe care am citit-o cu mare plăcere). Mesajul său a rămas acelaşi: să-L iubim pe Dumnezeu, să I ne dedicăm Lui, să-L slujim cu toată tăria şi să rămânem întăriţi în credinţă…
În ultimele luni îmi doream să-l reîntâlnesc pe Mărturisitorul Justin. Aveam nevoie de cuvântul lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în noiembrie, anul trecut, m-am bucurat din nou de prezenţa părintelui. Din păcate pentru ultima oară, aici pe pământ. Această ultimă revedere a însemnat mult pentru mine. Am simţit cu adevărat ajutorul lui şi puterea rugăciunii.
Plecarea sa dintre noi ne întristează pe toţi. În acelaşi timp vom trăi cu încrederea că duhovnicul nostru se roagă pentru noi de acolo de sus şi va rămâne lângă noi prin ceea ce ne-a lăsat moştenire: chipul său smerit, cuvântul său ferm, smerenia, blândeţea, dragostea şi jerfa pentru aproapele…
Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!
Pr. Marius-Ionuţ Tabarcea
