Drăgaica, Sânzienele în tradiţia populară

Viața parohiei Iunie 24, 2013

Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie, se pare că a fost instituită, după unii cercetători, spre a înlocui sărbătorile păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstiţiului de vară (22-23 iunie). În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţa silvestră (a pădurilor, a vânătorii). Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevărate divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Conform tradiţiei populare, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi foarte dăunatoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu "lanţul Sânzienelor", pot stârni din senin şi vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac.

În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie. Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată a fi şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Sub aspect religios, în ziua de 24 iunie, în Bucovina se sărbătoreşte Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Acum, ca şi altă dată, în această zi se adună mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moaştelor Sfântului Ioan.

Sursa: crestinortodox.ro