În tradiţia populară, ziua de 20 decembrie este numită Ignat, numele provenind de la sfântul sărbătorit în această zi. Sacrificiul este, în orice religie, modul prin care se relaţionează cu divinitatea. De-a lungul timpului, oamenii au adus zeilor sacrificii de animale, din roadele pământului, şi chiar jertfe de vieţi omeneşti.
În creştinism, sacrificiul este interiorizat, spiritualizat. Accentul se mută de la sânge la renunţarea interioară în favoarea ascultării de Dumnezeu. Sacrificiul vieţii a rămas, însă, ca formă superioară de jertfă. În creştinism se cheamă martiraj. O dovedeşte şi Sfântul pomenit la 20 decembrie - Sfântul Ignatie. El a fost episcop în Antiohia, şi a murit ca martir la Roma, în timpul împăratului Traian, pe la anul 107. Au rămas celebre scrisorile Sf. Ignatie compuse în timp ce era dus sub pază spre Roma. El îi ruga pe creştinii comunităţilor prin care trecea să nu intervină pentru eliberarea sa, preferând să primească moartea martirică, singura prin care, spunea el, poate ajunge la Dumnezeu. A sfârşit în stadion ucis de lei. Curajul şi credinţa i-au adus supranumele de Teoforul, adică "purtătorul de Dumnezeu".
Ziua lui se numeşte popular ziua de Ignat. La noi, la români, este ziua în care se taie porcii de Crăciun. Mulţi nu ştiu nimic despre acest sfânt. Unii îndrăznesc chiar să ne corecteze: este Ignatul, nu Ignatie! Este ziua în care tăiem porcul. Am ajuns să dăm porcului mai multă atenţie decât Sfântului. Omul e preocupat mai mult de cârnaţi, şunca, caltaboş, decât de păzirea unor porunci dumnezeieşti. Unii spun că sacrifică porcul, dând acestui obicei conotaţii ritualice. Porcul nu are însă nicio legătură cu Sfântul Ignatie şi nici cu jertfa creştină. Legătura este cu un obicei păgân precreştin, de a se aduce soarelui sacrificii animale, acum în apropierea solstiţiului de iarnă. Aşadar, sărbătoarea unui sfânt care s-a jertfit de bunăvoie pentru Dumnezeu s-a suprapus peste un sacrificiu păgân.
Creştinul a păstrat obiceiul de a-şi tăia porcul, dar sacrificiul l-a transferat de la animal la om. Omul este cel care se sacrifică în această zi, postind. Pomana porcului pentru creştinul autentic nu înseamnă să mănânce carne în zi de post, ci să dea de pomană cui nu are. Doar aşa se pot integra în mod potrivit animalul şi stomacul în atmosfera de aşteptare a Naşterii Domnului.
În concluzie, dacă vom sărbători Ignatul porcilor, vom avea parte de împrăştierea minţii şi vom bloca întâlnirea cu ceea ce este adânc în noi înşine. Cuviosul Paisie Aghioritul afirma: "Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de Dumnezeu este firesc să nu afle nicăieri odihna... Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii adevărate, i se îndepărtează toată nelinişte şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă". Să învăţăm să punem întâi dragostea de Dumnezeu şi nu pofta trupească.
Sursa: crestinortodox.ro
