Duminica înfricoşatei Judecăţi deschide o săptămână pregătitoare pentru începutul Postului Mare. Între duminica aceasta şi Duminica izgonirii lui Adam din rai este condensată întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc, pentru ca după aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei să fie cumva răstignit pentru a fi îndumnezeit. De fapt, Duminica aceasta ne ajută să gândim că toţi vom muri şi că toţi vom ajunge la un moment dat să fim judecaţi de Dumnezeu, şi avem şansa în timpul Postului Mare, prin pocăinţă, să dobândim un răspuns bun la această judecată.
Vă propunem în continuare, spre meditaţie, un frumos cuvânt al Sfântului Nicole Velimirovici rostit în Duminica Înfricoşătoarei judecăţi:
Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Așa cum în pilda Fiului risipitor, Dumnezeu Se arată cu chip de om, aici Hristos este numit Fiul Omului. El este și nimeni altcineva decât El. Când El va veni în lume a doua oară, atunci nu va mai veni necunoscut și umil, așa cum a făcut de data cea dintâi, ci va veni pe față și întru slavă mare. Prin această slavă se înțelege, mai întâi, slava pe care Hristos a avut-o din veșnicie, mai înainte de a fi lumea (Ioan 17, 5) și, în al doilea rând, slava biruinței asupra lui Satan, asupra lumii celei vechi, și asupra morții.
El nu va veni singur, ci însoțit de toți sfinții îngeri, al cărui număr este de necuprins, și El va veni împreună cu ei pentru că ei, ca slujitori și războinici ai lui Dumnezeu, au luat parte atât la lupta împotriva diavolului, cât și la biruința asupra lui. De aceea El are bucuria de a împărtăși cu ei slava. Și, pentru a întregi chipul minunat al acestei întâmplări, se arată lămurit faptul că, toți îngerii vor veni cu Domnul. Nu se mai spune că îngerii lui Dumnezeu au fost de față și la alte întâmplări. Ei s-au arătat întotdeauna în număr mai mare sau mai mic, dar la Judecata de Apoi vor fi prezenți cu toții, strânși în jurul Împăratului slavei…
Și-i va despărți pe unii de alții. Într-o clipă vor fi despărțiți toți cei adunați laolaltă - așa cum păstorul, cu glasul său, își trimite oile într-o parte și caprele în cealaltă - unii la stânga și alții la dreapta, ca printr-o forță magnetică fără putere de împotrivire, în asemenea chip că ni-meni nu se va putea muta de la stânga la dreapta sau de la drepta la stânga.
Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. La început, Hristos Se numește Fiul Omului - adică Fiul lui Dumnezeu - și aici El Se numește Împărat, întrucât Lui Îi sunt date împărăția și puterea și slava. "Veniți, binecuvântații Tatălui Meu". Ei sunt cu adevărat binecuvântați, pe care Hristos îi numește binecuvântați, căci binecuvântarea lui Dumnezeu are în sine toate lucrurile bune și toată bucuria și harul cerului (...)
Chemând drepții în împărăție, Judecătorul i-a lămurit de îndată, de ce El le dădea împărăția lor: "Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mînânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine." La această lămurire minunată, drepții au întrebat șovăielnic și cu sfială, când L-au văzut pe Împăratul flămând și însetat, gol și bolnav, și când au făcut ei toate astea pentru El. La acestea, Împăratul a dat încă un răspuns minunat: "Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintre-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut."
Toată această lămurire are două înțelesuri: unul de suprafață și unul de adâncime.
Înțelesul de suprafață este limpede pentru toți. Cel care hrănește pe cel flămând, dă să bea celui însetat, îmbracă pe cel gol și dă adăpost celui străin, a făcut aceasta Domnului.Cel care cercetează pe cei bolnavi sau pe cei din închisoare, a făcut aceasta Domnului.
Pentru că se spune în Vechiul Testament: "Cel ce are milă de sărman îm-prumută Domnului și El îi va răsplăti fapta lui cea bună."(Pilde 19,17). Dom-nul ne încearcă inimile noastre prin cei care caută ajutorul nostru. Domnul nu folosește nimic pentru El de la noi: El nu are nevoie de nimic. Cel care a făcut pâinea nu poate flămânzi, nici Cel care a făcut apa nu poate înseta. Cel care îmbracă întreaga Sa zidire nu poate fi gol, nici Cel care este izvorul sănătății nu poate fi bolnav, nici Cel care este Domnul domnilor nu poate fi lipsit de libertate. Dar El caută ca noi să facem milostenie, pentru ca, în felul acesta, să ne înmuiem și să ne înnobilăm inimile. În atotputernicia Sa, Dumnezeu poate într-o clipă să-i facă pe toți oamenii bogați și îndestulați, îmbrăcați și mulțumiți.
Dar El îi lasă pe oameni să cunoască foamea și setea, boala, suferința și sărăcia pentru două pricini: mai întâi, pentru că cei care rabdă aceste lucruri, își înmoaie și își înnobilează inimile și se vor întoarce la Dumnezeu, slăvindu-L cu credință și rugăciune; și în al doilea rând, pentru că omul poate suferi pentru alții, se poate smeri pentru alții și poate ajunge la înțelegerea frățietății și unității tuturor oamenilor de pe pă-mânt, prin Dumnezeul Cel viu, Ziditorul și Făcătorul a toate câte se află pe pământ. Domnul dorește să avem milă - milă mai presus de orice. Deoarece El știe că mila este calea prin care se poate reface credința în Dumnezeu, nădejdea în Dumnezeu și dragostea pentru Dumnezeu. Acesta este înțele-sul de suprafață.
Înțelesul de adâncime privește spre Hristos, care se află în lăuntrul nostru. În fiecare gând curat din mintea noastră, în fiecare simțire aleasă din inima noastră și în fiecare năzuință înaltă a sufletului nostru spre împlinirea lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvăluie în noi prin puterea Duhului Sfânt. El numește toate aceste gânduri curate, simțiri alese și năzuințe înalte, frații Săi mici, sau cei mai mici frați ai Săi. El îi numește astfel, pentru că aceștia se află în noi într-o măsură foarte mică, față de măsura mare de spurcăciuni lumești, și de rău care se află în noi (...)
Dar celor de la stânga, Judecătorul le va zice: "Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui." Judecata este înfricoșătoare, dar este dreaptă. Și astfel Împăratul cheamă pe cei drepți la El, și lor le dă Împărăția, pe când pe păcătoși îi izgonește de la El și îi trimite în focul cel veșnic, în tovărășia rea a diavolului și a slujitorilor săi.
Ceea ce nu spune Domnul este foarte important: faptul că focul cel veșnic este pregătit pentru cei păcătoși de la întemeierea lumii, tot așa cum și Împărăția este pregătită pentru cei drepți. Ce înseamnă aceasta? Este foarte limpede faptul că Domnul a pregătit focul cel veșnic numai pentru diavol și îngerii aceluia, și că El a pregătit Împărăția pentru toți oamenii de la întemeierea lumii. Pentru că Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască (I Timotei 2, 4; cf. Matei 18, 14; Ioan 3, 16; II Petru 3,9; Isaia 45, 4-22) și pentru ca nici măcar unul să nu piară. De aceea, Dumnezeu nu i-a sortit pe oameni să piară, ci să se mântuiască; Dumnezeu nici nu a pregătit pentru ei dinainte focul diavolului, ci, El Și-a pregătit Împărăția Sa, și numai pe aceasta a pregătit-o.
Rostind pedeapsa asupra păcătoșilor și punându-i la stânga Sa, Împăratul îi lămurește de îndată de ce ei sunt blestemați și de ce îi trimite în focul cel veșnic: "Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat." Ei nu au făcut nici unul dintre aceste lucruri, pe care le-au făcut drepții, de la dreapta Sa. Auzind aceste cuvinte ale Împăratului, păcătoșii au întrebat, întocmai ca și cei drepți: "Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat?" Domnul a răspuns: "Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești
prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut."(...)
Păcătoșii și-au întunecat mintea, și-au învârtoșat inima și aveau gânduri rele față de frații lor de pe pământ, care erau flămânzi și însetați, goi, bolnavi și lipsiți de libertate. Cu mințile lor greoaie, ei nu erau în stare să înțeleagă faptul că Hristos îi chema la milostenie prin frații lor săraci și care se aflau în suferință. Inimile lor învârtoșate nu se puteau înmuia de lacrimile altora. Nici exemplul lui Hristos și cel al sfinților Săi nu le puteau schimba sufletele lor cu scopurile cele rele, în suflete cu scopurile cele bune, și să săvârșească binele. Și astfel, fiind nemilostivi față de Hristos prin frații lor, ei erau nemilostivi față de Hristos. Ei dinadins nimiceau toate gândurile curate de îndată ce se formau, înlocuindu-le cu gânduri necurate și hulitoare; ei tăiau de la rădăcină toate simțămintele alese din inimile lor, de îndată ce se înfiripau, înlocuindu-le cu nemilostivire, patimă și iubirea de sine; cu grabă și cu hotărâre ei și-au înăbușit fiecare dorință de a face un lucru bun, care s-a înfiripat în sufletele lor - urmând poruncile lui Dumne-zeu - și în locul lor și-au stârnit dorința de a face rău oamenilor, și de a păcătui spre mânierea lui Dumnezeu.
Și astfel fratele cel mai mic al lui Hristos, care se afla în ei - cu alte cuvinte, omul cel drept din ei - a fost răstignit, omorât și îngropat și Goliat cel întunecat la culoare, pe care îl hrăniseră ei - adică omul cel nedrept din ei, sau chiar diavolul însuși - a rămas biruitor pe câmpul de luptă (...)
De aceea să fim înțelepți și cu dreaptă socoteală, păstrând întotdeauna înaintea ochilor noștri duhovnicești chipul Înfricoșătoarei Judecăți. Acest chip a întors deja mulți păcătoși de pe calea pierzării pe calea mântuirii. Vremea noastră este scurtă și când se va sfârși nu va mai exista pocăință. În acest timp scurt, prin viața noastră, noi trebuie să luăm o hotărâre care va fi hotărâtoare pentru noi în veșnicie: vom fi așezați la dreapta, sau la stânga Împăratului slavei? Dumnezeu ne-a dat o sarcină mică și simplă, dar răsplata și pedeapsa sunt imense, mergând dincolo de puterea omului de a spune aceasta prin cuvinte.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Sursa: doxologia.ro
