În fiecare an, ziua de 8 noiembrie trezeşte în sufletele credincioşilor din parohia noastră acel sentiment de comuniune şi de bucurie, pe care doar rugăciunea şi reîntâlnirea cu cei dragi îl pot naşte.
Pomenirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi a tuturor puterilor cereşti este, ca orice zi de hram, cea mai importantă sărbătoare a comunităţii din Poieniţa. Ea ne adună pe toţi într-un singur gând, cu o singură simţire şi spre acelaşi scop. Iar locul central al acestei reîntâlniri este biserica. Acolo unde Viaţa îşi face simţită din plin prezenţa, iar credincioşii se împărtăşesc din plinătatea harului divin.
Şi în acest an, 2015, toată comunitatea a participat la săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, în timpul căreia ne-am rugat atât pentru cei vii cât şi pentru cei adormiţi, iar cei mai mici dintre noi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
Slujba de pomenire pentru cei plecaţi din această lume, ne-a apropiat apoi, pentru câteva clipe de „toţi cei adormiţi din neamurile noastre”, care se odihnesc în cimitirul parohial. Pentru aceştia am înălţat rugăciuni de pomenire şi de dezlegare.
În finalul întâlnirii parohia a oferit o masă tuturor celor prezenţi.
Mulţumim credincioşilor care ne-au fost alături şi s-au implicat în organizarea acestei zile de sărbătoare.
(Pr. Marius Ionuţ Tabarcea)