Gânduri, amintiri, frământări... toate duc spre locurile natale!... satul Poieniţa. Chiar dacă anii şi-au pus amprenta pe fizic, sufletul a rămas tot cald. M-am născut într-un sat de care sunt mândră... Poieniţa, un sat melancolic cu oameni mărinimoşi, ale căror vieţi sunt legate de muncă şi familie.... sat binecuvântat cu de toate: apa Siretului, dealuri şi zone frumoase, câmpie, imaş. Locurile natale, locuri de vis!... În copilărie am descoperit, pe nesimţite, în nopţile calde de vară, jucându-mă printre stele şi culegând iluzii... că timpul este magician prefăcut. M-am trezit deodată privind cu ochii mari deschişi spre lume, că în această frântură de rai pământesc, sunt visele mele din inima copilăriei şi clipele fericite trăite alături de părinţi, fraţi, bunici, săteni. Aici am învăţat să-mi construiesc aripi pentru a zbura, aici am simţit pentru prima dată că pot să ţin în palme zâmbete şi aici mă voi întoarce să regăsesc parfumul copilăriei, să mângâi respiraţia unui trecut ce pentru mine nu a apus şi nu va apune niciodată.
Când eram tristă, rătăceam pe câmpuri, printre flori sau ascultam poveştile vântului hoinar, poveştile copilăriei, poveşti adevărate despre oameni şi despre sat, ori legende despre strămoşi. Eram prietenă cu picăturile de ploaie şi după furtună mă înveseleam de culorile curcubeului, eram prietenă cu soarele arzător, cu bucuria zăpezii şi frumuseţea iernii. Nu pot uita noaptea feerică dintre ani când mergeam cu pluguşorul pe la case şi ni se umpleau trăistuţele de colăcei, mere,
Cum aş putea uita zilele frumoase de vară şi toamnă când strângeam fânul, culegeam porumbul ori scoteam cartofii? Primăvara avea farmecul ei deosebit, alergam pe valea Siretului, aruncam cu pietre, stăteam cu ochii pierduţi la apa învolburată, care venea cu lemne sau diverse obiecte furate, în trecerea ei, de prin curţile oamenilor. Pe scurt... aşa e satul meu!... ţinuturile mele natale! Pare perfect şi chiar miraculos pentru mine, fiindcă s-a înălţat pe temelia sufletului meu... nu doar bat inimile noastre în acelaşi timp, ci una şi aceeaşi, aşa încât îl voi purta cu mine pe bătrânul sat, oricât de departe m-aş rătăci prin lume, iar acest decor fantastic nu va înceta să mă urmărească.
Acolo am trăit o parte frumoasă a vieţii mele... în satul Poieniţa!... nu pot sa nu-mi amintesc de anii când s-a aşezat piatra de temelie a noii biserici, apoi construirea, sfinţirea, cu tot ce s-a trudit acolo pe acel loc sfânt. Acolo este o picatură din sufletul, munca, activitatea preotului Moisii Dumitru-Georgel, alături de enoriaşii parohiei Poieniţa. Locul naşterii este dătător de gânduri, care se concretizează în versuri, iar apa Siretului este dătătoare de veşnicie...
,,Apa Siretului spune:
Poveşti din vremuri trecute,
La mal încep să adune
Pe cei dornici să le-asculte...’’
În casa în care mirosea a pâine aburindă s-au zidit spre nemurire gânduri pătrunse de tainicul fior al rădacinii româneşti. Fata, Maria, şi-a întins aripile spre lume, iar astăzi dăruieşte satului natal, din preaplinul sufletului… gândurile... versuri... ca semn de preţuire:
,,Sat natal cu miros dulce
De-amintiri, de neuitat,
Despre anii mei de şcoală
Şi prietenii din sat.
Sat natal ce spui poveşti,
Unde ne simţim copii
Şi ades ne aminteşti
Despre dragostea dintâi.
Satul meu e veşnicia
Omului pe-acest pământ,
Satul meu e bucuria
Dată nouă pe pământ.
Satul meu e poezie
Scrisă-n vreme de ţărani,
Satul meu e doar mândria
Adunată peste ani.’’
Mulţumesc părintelui Tabarcea Marius că mi-a dat ocazia să-mi exprim gândurile, simţămintele!... Mulţumesc părinţilor mei, care mă veghează din cer!... Urez la toţi consătenii, cunoscuţii: de Sfintele Sărbători să deschidă uşa pentru oaspeţi dragi şi inima pentru speranţă, bucurie, lumină. Să fim mai buni, să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. Sărbători fericite! La mulţi şi buni ani!
(articol trimis de d-na. Roşu (Moisii) Maria, publicat în nr. 51/2011 al publicaţiei parohiale “Viaţa Creştină”)
