Înainte de Duminica Rusaliilor sunt "Moşii de vară", sărbătoare dedicată pomenirii morţilor.
Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta, ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi) şi Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor). Ambele zile poartă în popor şi denumirea de "Moşi" (cea dintâi: "Moşii de iarnă", cealaltă "Moşii de vară"), pentru că în ele facem pomenirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri cei adormiţi.
In Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica se roagă pentru cei adormiţi, prin rugăciunile şi cântările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare.
În parohia noastră slujba de pomenire a fost oficiată în curtea bisericii lângă monumentul eroilor, în prezenţa mai multor credincioşi.