Proiectul de 2,5 milioane de Euro din comuna Vânători a ajuns la final. Inaugurarea va fi pe 26 octombrie 2012, ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Viața parohiei Octombrie 9, 2012

Proiectul de 2,5 milioane de Euro, implementat la Vânători a ajuns la final. Inaugurarea acestuia va avea loc pe 26 octombrie, cand, creştinii-ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Cei mai bucurosi de această investiţie sunt beneficiarii, adică locuitorii comunei, care se pot mândri cu 8,7 kilometri de asfalt: 5,7 kilometri între Hârtoape şi Gura Bâdiliţei, 2 kilometri în satul Vânători şi 1 kilometru în satul Criveşti. De asemenea, proiectul mai cuprinde un Centru Social pentru persoanele aflate în dificultate şi un Cămin Cultural în satul Hârtoape,  dar şi o grădiniţă în satul Criveşti.

”Am ajuns la final. Practic, acum putem spune că ne-am văzut visul îndeplinit. Avem asfalt în aceste sate, unde locuitorii nici măcar nu visau la un asemenea proiect. Plus că s-a construit un centru şi o grădiniţă. Investiţia este cu atât mai importantă cu cât proiectul a fost derulat intr-o perioadă de criză economică. De asemenea, am avut şi constructori buni. Cele două firme au realizat lucrări de calitate. Ne aşteptam la acest lucru, având în vedere şi CV-ul celor două firme. Noi sperăm ca pe viitor să reuşim să atragem cât mai multe fonduri pentru comuna noastră. Acum nu ne mai rămâne decât să inaugurăm această investiţie, eveniment care va avea loc pe 26 octombrie”, a spus primarul Constantin Lupu.

 

Sursa: www.ziaruldepascani.ro