Textul Evangheliei de la Luca 18, 10-14
Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.nZic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.
Perioada Triodului, ca timp de intensificare a rugăciunii smerite, a pocăinţei sincere şi a iubirii milostive, începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului. Este duminica de după Duminica lui Zaheu şi înainte de Duminica Fiului Risipitor. Aceasta este perioada pregătitoare a Sfintelor Paşti în Biserica Ortodoxă.
Iisus spune pilda vameşului şi fariseului pentru unii care se credeau neprihăniţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi. Pilda pune în contrast un fariseu şi un vameş. Fariseul se ruga în picioare mulţumindu-i lui Dumnezeu că nu este ca ceilalţi oameni hrăpăreţi (lacomi de avere), nedrepţi sau preacurvari sau chiar ca vameşul care stătea lângă el, adăugând că el posteşte de două ori pe săptămână şi dă zeciuială din toate veniturile sale. Vameşul, în schimb, stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci se bătea în piept zicând: ,,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!". Iisus ne spune că vameşul s-a pogorât acasă mai îndreptat prin rugăciune decât fariseul. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.
Evanghelia acestei Duminici pune în contrast două feluri de rugăciune: rugăciunea fariseului, mândru de faptele sale bune şi aspru judecător al celor păcătoşi, pe de o parte, şi rugăciunea vameşului, care întru multă smerenie se căieşte de faptele sale rele şi cere lui Dumnezeu iertare pentru ele.
Pilda ne arată că trufia se înalţă adeseori din solul unei anumite corectitudini morale, care ajunge pricină de dispreţuire a celorlalţi oameni şi că smerenia adevărată creşte uneori din lacrimile păcătoşilor.
Concluzia Evangheliei este că rugăciunea păcătosului smerit este mai de preţ decât rugăciunea dreptului mândru, deoarece oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 18, 14), adică cel se mândreşte va fi umilit, iar cel ce se smereşte va fi înălţat.
