Postul mare, sau Postul Paştilor, este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este numit "mare" pentru că este cel mai lung şi cel mai important dintre toate posturile.
Postul Mare este caracterizat prin renunţarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor publice şi particulare, îmbunătăţire personală şi multă milostenie cu cei aflaţi în nevoi. Este o perioadă a pocăinţei, a curăţirii inimii şi minţii, de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către aproapele nostru. Alimentele care nu sunt permise, sunt carnea şi produsele din lapte, peşte, vin şi ulei. Dacă sărbătoarea Buneivestiri cade în timpul Postului Mare, atunci peştele, vinul şi uleiul sunt permise în acea zi.
Pe lângă slujbele religioase este necesar să se acorde o atenţie sporită de către credincioşi, rugăciunilor de acasă adică mai multe şi mai dese decât de obicei. Părinţii considerau postul fără rugăciune ca fiind postul demonilor deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor necorporale, dar nici nu se roagă. În Postul Mare, în zilele de peste săptămână, Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumuseţea sa deosebită şi solemnitatea sa.
Dacă postul ascetic reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului, postul total sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi aşteptare. Biserica Ortodoxă propune credincioşilor ei să întâmpine Paştile – sărbătoare a sărbătorilor şi moment de maximă bucurie – printr-o destul de lungă perioadă de reculegere şi post.
Se întâmplă multe lucruri foarte specifice, unice şi minunate, în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare: muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste şi mai tânguitoare, cântările şi imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar şi putinţa de a ne ridica, ajutaţi de Dumnezeu) şi slăbiciunea firii noastre (dar şi putinţa de a depăşi acestea cu harul lui Dumnezeu), slujbele sunt mai lungi şi mai dese şi cuprind rugăciuni şi ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, veşmintele preoţilor şi odoarele în care este înveşmântată biserica sunt de culoare închisă, postul de bucate şi abstinenţă în viaţa sexuală, precum şi reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea ei (din dragostea fizică faţă de partener în dragostea spirituală către aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie şi alte cărţi duhovniceşti (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puţin le televizor, bunăoară) etc.
Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viaţa noastră, atmosferă care să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristeţea radioasă (sau "strălucitoare", sau "luminoasă"). Sintagma aceasta – tristeţe radioasă (strălucitoare / luminoasă) – simplă şi frumoasă şi profundă în acelaşi timp: ea spune că, pe de o parte, suntem trişti, pentru că vedem toată slăbiciunea noastră, deasa noastră aplecare către rău, păcătoşenia noastră; pe de altă parte, ştim că Dumnezeul nostru este Iubire şi că este un Dumnezeu înţelegător, milostiv şi iubitor de oameni, care vrea mântuirea, iar nu pierzarea noastră, şi care pentru asta S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, şi încă pătimeşte, pentru fiecare dintre noi, până la sfârşitul timpurilor. Şi asta ne dă nădejde, as-ta transformă tristeţea noastră.
Postul Paştelui ţine 40 de zile. Începe luni, după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica lăsatului sec de brânză) şi se termină în seara Sâmbetei lui Lazăr, ziua de dinaintea Duminicii Floriilor - Intrarea Domnului în Ierusalim. Cu toate acestea, postul continuă şi în săptămâna următoare, numită şi Săptămâna Patimilor, Săptămâna Mare.
Parcursul acestuia este după cum urmează:
1. Duminica Ortodoxiei;
2. Duminica Sf. Grigorie Palama;
3. Duminica Sfintei Cruci;
4. Duminica Sf. Ioan Scărarul şi
5. Duminica Sf. Maria Egipteanca.
Vă aşteptăm cu drag la biserică, începând cu orele 18:00.
Post cu bucurii!
Pr. Marius Tabarcea
