Au trecut trei săptămâni din postul cel mare şi Sfânta noastră Biserică înalţă astăzi, în Duminica a III-a din post, semnul biruinţei, semnul Sfintei Cruci, pentru creştini, cei înfrânaţi şi postitori, ca privind la Sfânta Cruce să se însufleţească din nou, spre a putea purta lupta postului mai departe, cu noi puteri. Deşi au trecut trei săptămâni din post, mulţi creştini nu şi-au împlinit încă datoriile, ce le au cu privire la suflet, în acest timp sfânt. Drept aceea, Dumnezeiescul Mântuitor, ne vorbeşte în Sfânta Evanghelie despre suflet, de preţul lui, rostind frumoasele cuvinte: Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Matei XVI, 26).
Cu aceste cuvinte Mântuitorul vrea să ne întoarcă gândurile de la cele pământeşti, de care prea mult ne alipim inima, vrea să ne amintească că cel puţin în timpul pe care-l mai avem înaintea noastră, suntem datori să ne îngrijim de curăţirea sufletului nostru. Aceasta o putem face printr-o mărturisire sinceră a păcatelor noastre. Mărturisirea păcatelor e una din cele mai mari datorii, pe care le avem de realizat în acest timp sfânt. După ce-am văzut în Duminica trecută cum trebuie să ne pregătim inima în faţa Tainei Sfintei Mărturisiri, vom vedea acum cum trebuie să ne mărturisim păcatele şi cum trebuie să avem grijă de sufletul nostru cel nemuritor.
Adam şi Eva, protopărinţii noştri, au mărturisit că au călcat porunca lui Dumnezeu, dar au mărturisit rău. Adam a pus toată vina pe Eva, iar Eva pe şarpele ispititor şi urmarea a fost osânda lor. În cărţile lui Moise se cuprinde şi porunca cum că oricine a păcătuit trebuie să se ducă la preot, pentru ca acesta să aducă o jertfă ispăşitoare, potrivită păcatului. Pentru fiecare păcat se prevedea o jertfă anume, de unde urma că păcătosul trebuia să aducă la cunoştinţa preotului păcatul săvârşit şi apoi să mărturisească acest păcat. Putere de a ierta păcatele putea să aibă numai acela, despre care a zis Sfântul Ioan Botezătorul: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan I, 29). Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru S-a şi folosit de această putere, zicând slăbănogului din Evanghelia de Duminica trecută: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! (Marcu II, 5).
Această putere de a ierta păcatele a dat-o Mântuitorul nostru şi Sfinţilor Săi mucenici şi apostoli, zicându-le: Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan XX, 23). Taina Mărturisirii este de origine dumnezeiască, aşezată de însuşi Domnul şi Mântuitorul lumii. Fiind aşezată de Iisus Hristos, ea trebuie să fie de folos şi de trebuinţă sufletului omenesc. De câte ori nu se întâmplă ca unii creştini, care ani de-a rândul uită să se mărturisească, nu îşi găsesc liniştea până când nu-şi uşureză sufletul printr-o marturisire adevărată. Pentru o asemeneamărturisire, trebuie o cât mai bună pregătire. Să privim acum spre Sfânta Cruce, în faţa căreia ne-am închinat cu toţii astăzi, şi să nu uităm că Acela care a pătimit moarte pe cruce, a rostit cuvintele din Sfânta Evanghelie de astăzi:
„Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul ?”(Marcu VIII, 36).
