Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat? Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el? Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat.
„Să-i spui c-o iubeşti, fără să te temi că vreodată se va răsfăţa sau se va folosi în chip rău de vorbele astea. Femeile necuviincioase, care se duc cu unul şi cu altul, e firesc să se resfeţe la auzul unor asemenea cuvinte. O fată bună, însă, nu numai că nu se va înfumura. Ci se va şi smeri. Arată-i că-ţi place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu prietenii tăi. S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia de dragul ei să-i iubeşti. Dacă face ceva bun s-o lauzi şi s-o admiri. Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La Biserică să mergeţi amândoi. Dacă se întâmplă să vă afle sărăcia adu-i aminte soţiei tale că Sfinţii Apostioli Petru şi Pavel, care sunt mai presus de toţi împăraţii şi bogaţii, şi-au petrecut viaţa în foame şi în sete. Arată-i că niciun necaz din viaţă nu este înfricoşător, fără doar să ne împotrivim lui Dumnezeu şi voii Sale.”
(Sf. Ioan Gură de Aur)
