Dumnezeu îi cere să nu mănânce din acest pom, pentru a se întări în cele duhovnicești. Numai întărit, adică ajuns la starea de îndumnezeire prin har, omul ar fi putut contempla lumea văzută așa cum trebuie. Deci, hrana acestui pom nu le era folositoare protopărinților pentru că nu erau desăvârșiți, după cum nici hrana deplină nu le este de folos pruncilor, care au trebuință numai de lapte.
Cartea Facerii vorbește despre pomul cunoștinței binelui și răului din Rai ca despre un pom adevărat, fapt care nu i-a oprit pe unii Sfinți Părinți să aibă și o vedere alegorică asupra lui. Vorbind despre pomii paradisului, Scriptura afirmă: „Și a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului” (Facerea 2, 9).
Că să înțelegem cu adevărat pomul cunoștinței binelui și răului, trebuie să afirmăm de la început că Dumnezeu nu l-a creat pe om desăvârșit, ci chemat să devină desăvârșit. Iar ca să se întărească în asemănarea cu El, îi cere să nu mănânce din acest pom. Omul nesocotește porunca dată de Dumnezeu și primește moartea.
Scriptura mărturisește că toate cele create de Dumnezeu erau bune. Deci și pomul cunoștinței binelui și răului era bun. Dacă acest pom era bun și dacă el oferea cunoașterea binelui și a răului, atunci de ce starea omului se schimbă radical în rău după ce se hrănește din el? Pentru că Dumnezeu refuză să Se dăruiască prin acest pom. Facem mențiunea că în rai, orice era luat ca hrană era un dar al lui Dumnezeu, o „binecuvântare” a lui Dumnezeu, adică o realizare a relației cu El - o realizare a vieții ca relație, după cum spune Christos Yannaras. Așadar, pentru că omul alege să se îndumnezeiască mâncând dintr-un pom care nu-i fusese dat pentru comuniunea cu El, pierde asemănarea cu Dumnezeu. Starea sa se schimbă radical în rău, pentru că a încercat să devină asemenea lui Dumnezeu, fără Dumnezeu. Mâncarea din pomul cunoștinței binelui și răului este un „Nu” pe care Adam și Eva l-au spus lui Dumnezeu. Actul mâncării din acest pom exprimă refuzul omului de a realiza viața ca iubire și comuniune cu Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Dumnezeu îi cere să nu mănânce din acest pom, pentru a se întări în cele duhovnicești. Numai întărit, adică ajuns la starea de îndumnezeire prin har, omul ar fi putut contempla lumea văzută așa cum trebuie. Deci, hrana acestui pom nu le era folositoare protopărinților pentru că nu erau desăvârșiți, după cum nici hrana deplină nu le este de folos pruncilor, care au trebuință numai de lapte. Interzicerea atingerii de el era o amânare, nu o oprire veșnică.
Fără o întărire duhovnicească, simțurile se pot alipi într-un mod necurat de frumusețea sensibilă a lumii. Părintele Dumitru Stăniloae afirmă că Dumnezeu în preștiința Sa a numit într-un mod ironic acest pom ca fiind al cunoștinței binelui și răului. Căci omul despărțit de Dumnezeu crede că ceva este bun numai dacă satisface pofta simțurilor. Așa se face că omul care nu mai ascultă de Dumnezeu ajunge să ia răul drept bine. În concluzie, acest pom oferă o falsă cunoaștere a binelui și a răului. Omul, pentru început, trebuia să se hrănească doar din pomul vieții, care îi oferea și adevărata cunoaștere a lucrurilor.
Merită să amintim că pomul cunoștinței binelui și răului a fost identificat de Sfinții Părinți și cu lumea văzută. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că zidirea văzută contemplată duhovnicește oferă cunoștința binelui, iar luată trupește oferă cunoștința răului. Celor ce li se împărtășesc de ea trupește li se face învățător în ale patimilor, făcându-i să uite de cele dumnezeiești, în vreme ce făpturile ajunse la nepătimire privesc făpturile precum Dumnezeu – au prin har aceeași cunoștință a lucrurilor ca Dumnezeu datorită prefacerii minții și simțirii prin îndumnezeire.
În concluzie, afirm că nu pomul cunoștinței binelui și răului a adus moartea, ci neascultarea. Dumnezeu fiind creatorul acestui pom, l-a făcut bun și nu dătător de moarte.
Adrian Cocoșilă
Sursa: crestinortodox.ro
