Acţiune de suflet la Căminul de bătrâni „Sfinții Împărați Constantin și Elena”

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 19, 2018

Astfel, un grup de doamne din cadrul SOFR, împreună cu Asociaţia ASCOR, s-au deplasat la Căminul de bătrâni localizat în zona Bucium din Iași, unde au dăruit celor peste 100 de bătrâni câte o pereche de ciupici împletiţi de mâini dibace, chiar de către doamnele membre ale societăţii. Acestea s-au imobilizat cu câteva luni în urmă și, împreună, în fiecare zi de marţi, se întâlneau la „Salonul de creaţie”, activitate a SOFR Iași, unde pregăteau ciupicii pentru aceste persoane. Tot în cadrul acestei vizite, doamnele au donat și cărţi, colectate în cadrul activităţii de vineri, 7 decembrie, când fiecare prticipant a putut achiziţiona câte o carte pentru suflet și donând-o pentru această misiune.

După ce am participat la concertul de colinde al Asociaţiei ASCOR, ne-am îndreptat spre camerele fiecărui bătrân, unde le-am putut înmâna, ca și bunicilor noștri, ciupicii călduroși.

Această activitate a fost coordonată de d-na Elisabeta Luncanu - membră a Consiliului Director al SOFR Iași, care a desfășurat și alte activităţi în acest loc, discutând cu bătrânii beneficiari ai căminului și înțelegând dorinţele și nevoile acestora. (Daniela Anchidin, secretar SOFR Iași)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri