„Cercetători ori oameni de profesie, dorim fiecare să contribuim cu o iotă la viaţa Bisericii”

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 10, 2019   Autor: Tudorel Rusu

Conferinţa inaugurală a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale (IOTA)  a debutat cu o slujbă de Te Deum, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

„Conferința a fost deschisă prin rugăciunea din Catedrală, mărturisind prin aceasta că tot actul teologic autentic este fundamentat și desăvârșit prin rugăciune. De asltfel, de-a lungul acestei săptămâni, Dumnezeiasca Liturghie și rugăciunea de dimineață vor însoți dezbaterea teologică, hrănindu-o cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, cu dragostea lui Dumnezeu Tatăl și cu împărtășirea Duhului Sfânt. Această întâlnire are loc în săptămâna imediat următoare Botezului Domnului Hristos, după calendarul nou, și Nașterii Domnului, potrivit calendarului celui vechi. În vechime cele două sărbători erau unite, având loc în aceeași zi, ambele mărturisind despre Teofania cea binecuvântată, arătarea lui Dumnezeu către lume. Nădăjduim că evenimentul teologic de la Iași se va adăpa din aceeași Apă Vie - Hristos, Dumnezeu-Omul, măsură, temei prim și ultim al cunoașterii lui Dumnezeu și a creației. Toți creștinii ortodocși, dar mai ales cei rânduiți să fie învățători și doctori ai Bisericii, sunt chemați să se înscrie în duhul Teofaniei, precum și în cel al Cincizecimii”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la finalul slujbei de Te Deum.

În continuare, ceremonia inaugurală s-a desfăşurat la Teatrul Naţional din Iaşi, fiind moderată de pr. conf. dr. Dan Sandu de la Facultatea de Teologie din Iaşi.

Cu prilejul conferinţei internaţionale de la Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj intitulat „Unitatea Bisericii este dar al lui Dumnezeu şi coresponsabilitate a clerului şi credincioşilor laici”. Cuvântul Părintelui Patriarh Daniel a fost citit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Patriarhul României a evidențiat în mesaj faptul că în „societatea contemporană, caracterizată prin secularizare accentuată” este „tot mai necesară o reînnoire a teologiei ortodoxe actuale, printr-o prezentare a legăturii profunde dintre adevărurile de credinţă, viața liturgică şi experienţa mistico-ascetică a Bisericii”.

„Cercetători ori oameni de profesie, dorim fiecare să contribuim cu o iotă la viața Bisericii”

În continuare, dr. Paul L. Gavrilyuk, preşedinte fondator IOTA, a rostit un cuvânt de bun-venit, în care a explicat și de a fost ales acronimul „IOTA” pentru Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională: „Bine ați venit la Conferința inaugurală a Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale! Le suntem recunoscători gazdelor noastre primitoare, Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Teofan și domnului Cătălin Jeckel, coordonator pe plan local, pentru minunata lor ospitalitate. Le suntem de asemenea recunoscători tuturor organizațiilor care au făcut posibilă înființarea Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale.

Am ales acronimul „IOTA” pentru organizația noastră îndeosebi din două motive. Mai întâi, deoarece iota este cea mai mică literă a alfabetului grec. Cercetători ori oameni de profesie, dorim fiecare să contribuim cu o iotă la viața Bisericii și să o facem cu smerenia cuvenită.

În al doilea rând, alegerea acronimului nostru a fost motivată și de faptul că iota este prima literă a cuvântului „Iisus” în limba greacă. Pentru a-i conduce pe alții, trebuie să urmăm modelul Celui care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească” (Marcu 10, 45). Doresc să folosesc acest prilej pentru a le mulțumi comitetului științific, membrilor consiliului, conducătorilor de grupuri și membrilor comitetului de organizare pentru faptul că ne-au oferit din timpul și expertiza lor. IOTA va prospera în măsura în care va beneficia de susținerea dumneavoastră devotată și de conducerea dumneavoastră jertfelnică”.

Conferința ceremoniei inaugurale, intitulată „Unitate pan-ortodoxă ṣi sinodalitate”, a fost susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia.

În deschidere, Mitropolitul Kallistos Ware a subliniat că scopul conferinței IOTA este de „a reînnoi și a extinde sentimentul de uimire în fața tainei Bisericii”: „În lumea din jurul nostru și în profunzimile propriului eu, există mereu încăperi noi pe care nu le-am descoperit încă. Și acest lucru este valabil mai ales în cazul numeroaselor încăperi necunoscute din casa duhovnicească în care locuim cu toții: casa Bisericii. «Începutul adevărului - după cum observa Platon - este sentimentul mirării». Am venit la această conferință pe tema unității pan-ortodoxe şi a sinodalității tocmai pentru a reînnoi și a extinde sentimentul de uimire în fața tainei Bisericii, pentru a descoperi încăperi despre care nu am știut vreodată că există. «Euharistia este o taină continuă», spunea Sfântul Ioan de Kronstadt; și același lucru poate fi afirmat cu privire la Biserică. Reuniți aici, împreună, să contemplăm această taină continuă cu ochi noi”.

„Aceasta este funcția distinctivă și unică a Bisericii: frângerea pâinii”

Ierarhul a arătat și care este funcția distinctivă și unică a Bisericii, pe care nimeni și nimic altceva nu poate face, anume Sfânta Euharistie: „Care este atunci acțiunea principală a comunității ecleziale? Pentru a răspunde la această întrebare, să ne reamintim ce s-a întâmplat imediat după coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, când au fost botezați trei mii de convertiți. «Şi stăruiau - ne spune Sfântul Luca - în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni» (Fapte 2:42). Așadar, aceasta este funcția distinctivă și unică a Bisericii: «frângerea pâinii», prinosul Jertfei tainice care se face fără vărsare de sânge, spre a prăznui Cina cea de Taină «până când va veni» (1Corinteni 11: 26). Aceasta este ceea ce poate face numai Biserica, ceea ce distinge Biserica de orice alt tip de entitate socială. Desigur, Biserica face multe lucruri și slujește Sfânta Liturghie. Dar Euharistia este izvorul de viață dătător din care purced toate. Euharistia este cea care ține Biserica laolaltă și o face un singur trup întru Hristos. Unitatea eclezială nu se impune de sus prin puterea jurisdicției, ci se creează din interior prin comuniune în Trupul și Sângele Tainic al Domnului înviat. Aceasta ar trebui, deci, să fie «icoana» noastră a Bisericii: o masă; pe masă, o farfurie cu pâine și o cupă cu vin; și în jurul mesei, episcopul și preoții, diaconii - da, și diaconițele - ipodiaconii, dascălii și slujitorii lor, alături de poporul sfânt, de laos sau de laici: toți aceștia slujesc taina euharistică. Însuși numele Bisericii, ecclesia, are o referință euharistică: înseamnă «adunare» dar nu, pur și simplu, orice fel de adunare, ci tocmai adunarea pentru închinare, Poporul lui Dumnezeu cel «chemat» și strȃns laolaltă spre oferirea Sfintei Liturghii. Nu este o coincidență faptul că fraza «Trupul lui Hristos» are un dublu sens, semnificând atât comunitatea, cât și taina. La fel, nu este o coincidență nici faptul că aceste cuvintele, communio sanctorum, denotă atât comuniunea sfinților, cât și comuniunea în Darurile sfințite. Biserica este, în esență, un organism euharistic, și când slujește Sfânta Liturghie, atunci și doar atunci ea devine ceea ce este cu adevărat. După cum a insistat Cardinalul Henri de Lubac, Biserica face Euharistia, iar Euharistia face Biserica»”.

„Printre viziunile bogate în simboluri care se găsesc în Păstorul lui Hermas, sunt două care exprimă într-un mod izbitor cele două aspecte contrastante ale Bisericii despre care am vorbit deja. În primul rând, Biserica, în viziunea lui Hermas, este o femeie venerabilă, înaintată în vârstă. «Și de ce e atât de bătrână?», întreabă el; și i se spune: «Pentru că a fost creată înaintea tuturor; și datorită ei lumea a primit un contur». După aceea, lui Hermas i se arată un turn mare, la care se adaugă încontinuu pietre noi. Astfel este caracterul paradoxal al tainei și al minunii Bisericii. După cuvântul Părintelui Alexander Schmemann, «Biserica, aparținând prin însăși firea ei eonului, Împărăției vremurilor viitoare, rămâne totuși în istorie, în timp, în această lume». Ea este in statu patriae, dar și in statu viae. Este plinătatea, dar și misiune». Biserica este veche și totuși tânără, neschimbătoare și totuși veșnic nouă. Este plenitudine și finalizare, veșnică, preexistentă, dar în același timp este prinsă dinamic în mișcarea în continuă desfășurare a istoriei, implicată fără rezerve într-un proces de adaptare, reînnoire și creștere. Este transcendentă și totuși fragilă. Subliniind aceste două aspecte, atât femeia în vârstă, cât și turnul neterminat, și împrumutând o frază de la Platon, Părintele George Florovsky descrie Biserica drept «imaginea vie a veșniciei în timp»: ea este «imaginea veșniciei», și totuși este o imagine «vie», o «imagine în timp». Dacă, în timpul reflecțiilor noastre asupra unitații pan-ortodoxe şi sinodalității, ținem cont de aceste două aspecte ale Bisericii, contrastante dar complementare, nu ne vom rătăci de la calea cea adevărată”, a fost cuvântul de încheiere al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Kallistos.

Ceremonia inaugurală a conferinței IOTA s-a încheiat cu recital de muzică sacră.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri