Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni – Grajduri şi-a cinstit ocrotitorii

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 30, 2022   Autor: Constantin Ciofu

Pacienţii Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni – Grajduri au avut bucuria de a participa miercuri, 29 aprilie 2022, la Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci“ şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. Locaşul de închinăciune din incinta spitalului şi-a serbat cu acest prilej al doilea hram, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor privați de libertate din România. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi, alături de un sobor de preoţi. Pacienţii au cântat împreună în cadrul slujbei şi s-au bucurat de rugăciunile înălţate în această zi de sărbătoare. Predica sărbătorii a fost ţinută de către părintele Emanuel Apetrei, de la Parohia Urşiţa-Mironeasa, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă şi-a exprimat bucuria pentru că a slujit în biserica spitalului de la Pădureni şi a apreciat jertfa pe care o depune preotul misionar de caritate Vasile Ţarcă, alături de personalul medical pentru vindecarea pacienţilor. Părintele misionar de caritate Vasile Ţarcă a mulţumit părintelui stareţ Nicodim pentru slujirea Sfintei Liturghii, precum şi pentru milostenia pe care o oferă mereu pentru cei internaţi în spital. Pacienţii au primit daruri din partea Mănăstirii Hadâmbu.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri