(Video) Conferința națională „Teologia ortodoxă românească la Centenar”

23 Octombrie 2018
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Alex Atudori

Ȋn perioada 23 - 25 octombrie 2018, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași organizează Conferința națională „Teologia ortodoxă românească la Centenar”.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și cu Primăria Municipiului Iași. Manifestarea ştiințifică este parte a Simpozionului Național “Unirea de la 1918 – Împlinirea aşteptărilor unui neam încercat şi a rugăciunilor Bisericii lui” (noiembrie 2017 – decembrie 2018) din cadrul Programului Centenar al Primăriei Iaşi. În prima zi a evenimentului Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor a ținut o prelegere intitulată „Unitatea ca dar al lui Hristos și păcatul ca agent al dezbinării”.  Reunind sub emblema Centenarului profesori universitari, cercetători şi doctoranzi, conferinţa reliefează rolul Bisericii în împlinirea idealului national, creionând portrete şi evenimente marcante ale luptei pentru afirmarea şi păstrarea identităţii de neam şi credinţă. Programul conferinţei reuneşte profesori din Facultăţile de Teologie, Istorie şi Litere din Iaşi, Bucureşti, Cluj Napoca, Alba Iulia, Târgovişte, Constanța şi Caransebeş.