Perioada Penticostarului (16 aprilie - 11 Iunie)

Viața parohiei Aprilie 28, 2017

"Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure, şi prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută: că a înviat Hristos, veselia cea veşnică."

Biserica Ortodoxă se află în perioada Penticostarului. Aceasta este, pe lângă Triod și Octoih, una din cele trei perioade ale Anului Bisericesc.

„Penticostar este perioada cuprinsă între Învierea Mântuitorului și prima duminică după Rusalii și este cea de-a treia perioadă a anului bisericesc. Denumirea vine de la cartea de cult pe care o folosim în noaptea de Înviere și în toată perioada aceasta până la Duminica I după Rusalii. Termenul provine de la penticosi care înseamnă cincizeci, adică o perioadă de cincizeci de zile.

Penticostarul începe în Duminica Învierii Domnului și se încheie în Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau Duminica Cincizecimii. Totuși, având în vedere că Pogorârea Sfântului Duh este praznic împărătesc, iar odovania se face după 8 zile, perioada Penticostarului se sfârșește de fapt în Duminica Tuturor Sfinților.

Citește alte articole despre: Perioada Penticostarului