Lansarea albumului monografic „Poieniţa, satul de altădată”

Evenimente August 18, 2019

O monografie în imagini a satului de altădată, cu oamenii săi, cu tradiţiile perene, cu modul de viaţă autentic românesc, având bineînţeles în centrul lui Biserica şi preotul. Albumul conţine peste 100 de fotografii, un scurt istoric al parohiei şi al bisericii din sat dar şi câteva versuri.

 

În anul omagial al satului românesc (al preoţilor, al învăţătorilor şi al primarilor gospodari), parohia Poieniţa lansează un album monografic care conţine printre altele peste 100 de fotografii ce surprind viaţa satului Poieniţa din ultimii 80-100 de ani. Lucrarea intitulată „Poieniţa, satul de altădată” aduce în atenţia noastră chipurile sătenilor, biserica parohială, preotul, tradiţiile şi obiceiurile de demult, aspecte surprinse şi de creaţiile poetice ale Arhimandritului Maxim Roşu († 1986), care dau un farmec aparte albumului.

Albumul poate fi vizualizat in versiunea electronica (pdf) aici (platforma Scribd).

(Detalii despre apariţia albumului monografic ne oferă autorul, pr. Marius Ionuţ Tabarcea aici.)