Simbolul Vieţii, Prăznuirea Sfintei Cruci în a treia duminică a Postului Paştilor este menită să-i întărească pe cei care postesc. Crucea este semnul tainic al suferinţei mântuitoare.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă în primul rând că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare al Sfintelor Paşti este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cruci celei de viaţă făcătoare. De ce? Pentru că păcatul neînfrânării (nepostirii) şi neascultării lui Adam se vindecă prin înfrânare sau postire faţă de cele materiale şi prin ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.
Adam şi Eva au pierdut Raiul şi Pomul Vieţii pentru că nu au postit şi pentru că nu au ascultat de Dumnezeu. Noul Adam, Iisus Hristos, făcându-Se ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce, ne-a dăruit Pomul Vieţii, El Însuşi fiind Pomul vieţii, care Se dăruieşte nouă în Sfânta Euharistie.
Duminica Sfintei Cruci, plasată la jumătatea Postului Mare are şi rolul de a-i îmbărbăta pe credincioşii osteniţi, pentru a rezista până la Înviere. Credincioşilor le este arătată Crucea ca fiind steag de biruinţă a lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii, precum şi semn luminos al Învierii.
Taina Învierii este ascunsă în Cruce ca iubire jertfelnică, iar taina Crucii îşi arată slava ei în lumina Învierii. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne spun că împăraţii biruitori, când intră într-o cetate, mai întâi trimit înainte semnele biruinţei sau stindardele lor, ca să binevestească tuturor că vor veni în cetate biruitori. În mod asemănător, în mijlocul Postului, se ridică stindardul credinţei noastre, Sfânta Cruce, simbolul Răstignirii şi Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a ne încuraja sau întări în lupta cu ispitele plăcerilor (lăcomiei) şi ale durerii (teama de necazuri şi greutăţi), întrucât Crucea este semn al biruinţei iubirii smerite asupra păcatului şi asupra morţii, adică semn al Învierii.
În mijlocul Postului Mare, Crucea se înalţă ca un steag victorios, pentru a-i îmbărbăta şi întări pe cei ce se nevoiesc postind. Ea le vesteşte că, la sfârşitul încercărilor, oricât de grele, se află bucuria biruinţei.