Duminica este ziua Domnului pentru că în această zi s-a petrecut cel mai mare eveniment al Creştinătăţii: Învierea Mântuitorului Hristos. Cu nu prea multă vreme în urmă, un grup politic din Parlamentul European lansa o iniţiativă prin care duminica ar trebui declarată zi de odihnă în întreaga Uniune Europeană. Aparent, chestiunea în discuţie ar viza respectarea sacralităţii creştine a acestei zile, în acest sens făcându-se un puternic lobby în aproape toate ţările membre, cu ecouri mai mult sau mai puţin sonore şi în ţara noastră. Astfel, duminica, copiii ar avea dreptul să petreacă o zi pe săptămână cu ambii părinţii, la fel. Mulţi dintre noi am putea folosi duminica ca zi de închinare în biserică, împreună cu toată familia etc. Cu alte cuvinte, iniţiativa ar urmări „rectificarea” unei probleme majore a continentului secularizat: compromiterea valorii creştine şi tradiţionale a acestei zile, motiv pentru care eram îndemnaţi să semnăm o petiţie în sensul cerut de grupul politic respectiv. Toate bune şi frumoase, până ce un deputat de la noi, inspirat probabil de această iniţiativă, explica public motivele care determinaseră lansarea unui studiu de impact ce ar fi urmat să fundamenteze o iniţiativă legislativă: închiderea supermarketurilor în ziua de duminică, asemenea unor situaţii din ţări membre ale UE, precum Austria, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Norvegia sau Spania: „Salariaţii au pentru ziua de duminică salarii duble sau chiar triple, lucru care nu se regăseşte în România”, declara acesta unui cotidian central, opinie care, în perioadă de criză, dezvălui evidente şi certe idei ce decurg din interese comerciale şi politice, nicidecum religioase.
Povestea peştilor afurisiţi pentru că erau pescuiţi duminica
Dincolo de aceste interese ale unor cercuri politico-economice europene sau naţionale, mai mult sau mai puţin vizibile, pentru credinciosul român al veacului al XXI-lea, chestiunea comerţului în zi de duminică rămâne la fel de serioasă, la fel de vie şi întrebătoare precum era exprimată cu secole în urmă, deopotrivă de Biserică şi tradiţie, pentru că ea cere un răspuns, cât de cât lămuritor, referitor la respectarea zilei de odihnă. Cu atât mai mult, cu cât astăzi, târguri, magazine de toate genurile, activităţi culturale, mass-media etc. presupun lucru în această zi. Pentru a înţelege despre ceea ce este vorba, nu vom apela la explicaţii teologice sofisticate, ci la unele exemplificări, tradiţii şi cuvinte de învăţătură ale unor duhovnici.De pildă, Paisie Aghioritul povesteşte în lucrarea „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, cum părintele Mina, din Muntele Athos, primind un pescar care îi oferea peşte proaspăt pescuit în zorii unei duminici l-a refuzat, spunându-i că aceştia sunt afurisiţi, invitându-l să se convingă de acest lucru prin aruncarea lor la un motan. Pescarul a aruncat peştele motanului, iar acesta a întors capul. Iată acum şi învăţătura izvorâtă din acest exemplu, mărturisită de părintele Paisie: „Să dăm întâietate vieţii duhovniceşti, nu celor materiale. Dacă cineva pune mai înainte treburile şi pe urmă rugăciunea, preţuieşte mai mult treburile decât cele duhovniceşti… Nu se sfinţeşte lucrul ce se face prin falimentul duhovnicesc. Dacă dai întâietate la cele duhovniceşti, Dumnezeu pe toate le va rândui… Altceva este să facă cineva într-o sărbătoare sau duminică un lucru uşor, după-amiază, atunci când este mare nevoie, dar şi acesta cu mare grijă… Acum (oamenii) au desfiinţat sărbătorile, s-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserică şi, în cele din urmă, tot ce scot din munca lor dau la doctori şi la spitale…”
Trebuie să căutăm odihna Raiului, nu pe cea a iadului
Este clar că nimeni nu poate fi oprit să lucreze duminica, să comercializeze bunuri, servicii etc., dacă este absolut necesar, dacă are o misiune de care depinde binele celorlalţi, sau dacă a primit o ascultare anume ce trebuie îndeplinită în această zi. Dar, dacă el încearcă, fie şi puţin, printr-o rugăciune aparte, să se desprindă prin cuget de condiţia de lucrător, se poate odihni duhovniceşte în Domnul, respectând Lucrarea lui Dumnezeu.Până şi tradiţia noastră populară acordă duminicii, care ar locui dincolo de Apa Sâmbetei, în palate de aur, în păduri neumblate de oameni, îmbrăcată în haine albe, o semnificaţie sacră. Este semnificativă în acest sens povestea unei femei leneşe care ţinea toate sărbătorile, care refuza să lucreze chiar şi în zile de lucru, rămasă fără cămaşă în ziua chemării la Domnul.În acea zi, au venit la ea toate sărbătorile de peste an, mirându-se cum de nu are cămaşă, nici când stă întinsă pe năsălie. Femeile care o vegheau le-au spus că a rămas dezbrăcată pentru că ţinea prea multe sărbători. Şi toate sărbătorile ar fi iertat-o „numai să nu fi stat moartă goală”. Numai Sfânta Duminică nu ar fi iertat-o.Tâlcuirea acestei tradiţii o vom înţelege recurgând la cuvântul unuia dintre cei mai mari duhovici pe care i-a avut neamul românesc în tumultuosul lui sfârşit de secol XX: părintele Teofil Părăian.Dar până să redăm cuvântul părintelui Teofil, trebuie să spunem că este necesar să învăţăm să ne odihnim întru Domnul, pe lumea aceasta, adică duminica, altfel, pe lumea cealaltă nu vom căuta odihna veşnică, ci vom săvârşi muncile care nu se vor termina niciodată în iad.
Duminica, zi de odihnă şi de împlinire a binelui
„Duminica nu este numai o zi de odihnă, ci este şi o zi de împlinire a binelui, pentru că Creştinismul este o credinţă pozitivă, o credinţă a binelui, a împlinirii. Nu să nu faci nimic, numai aşa, ca să fii în odihnă, ci faci ceva în ziua în care nu te ocupi de lucrurile pământeşti. Laşi lucrurile pământeşti şi faci numai lucrurile cereşti, lucrurile duhovniceşti. Aceasta este hotărâtă pentru ziua duminicii… De ce sărbătorim duminica? De-a lungul istoriei, duminica s-a sărbătorit ca zi de odihnă de lucrurile pământeşti şi ca zi de împlinire a lucrului lui Dumnezeu. Aşa ne-am pomenit, aşa trăim. Şi nu ne facem nici o problemă. De ce nu ne facem probleme? Pentru că ştim că asta-i învăţătura Bisericii şi Biserica este mai mare decât noi… Vă rog să ţineţi minte lucrul acesta: norma credinţei este învăţătura Bisericii… Să ne rugăm lui Dumnezeu să fim între cei care se ridică prin mântuirea pe care o dă Domnul Hristos şi să ne ferească Dumnezeu de prăpastia celor ce cad pentru că nu ţin seama de învăţătura Bisericii şi pentru că ajung să-l judece chiar pe Domnul Hristos…”, spunea părintele Teofil Părăianu într-o predică din duminica a 27-a după Rusalii, în care se vorbeşte despre tămăduirea femeii gârbove.
Sursa: ziarullumina.ro
