„Şi văzând-o Domnul I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu mai plânge!”
Niciunul dintre martorii acestui moment, descris în Evanghelia acestei duminici nu L-a rugat pe Hristos să săvârşească această minune, de a învia pe fiu şi de a-l încredinţa mamei sale. Însuşi Mântuitorul, văzând-o plângând, I S-a făcut milă de ea (Luca 7, 13) şi i-a readus bucuria unui sprijin la bătrâneţe, pe care îl credea pierdut.
Mila lui Dumnezeu este una dintre însuşirile Fiinţei Sale. Toate acestea le are Dumnezeirea din fire şi nu le-a luat din altă parte, după cum ne învaţă în Dogmatica sa, Sfântul Ioan Damaschin. Ca şi celelalte însuşiri, mila Sa nu are margini, adevăr descoperit nouă prin proorocul David: „mai mare decât cerul este mila Ta” (Psalmul 107, 4).
Mila şi milostivirea lui Dumnezeu s-a arătat peste neamul omenesc încă din momentul creaţiei, iar în chip desăvârşit la momentul Întrupării Fiului Său pe pământ, venit pentru „ca tot cel ce crede în El, să se mântuiască” (Ioan 3, 16) din „robia cea grea şi amară a păcatului” (I Petru1, 3) .
Toate neamurile, din toate timpurile şi din toate locurile au beneficiat şi încă se vor bucura de mila cerească, întrucât: „Mila lui Dumnezeu este din neam în neam, spre cei ce se tem de Dânsul şi împlinesc poruncile Sale” (Psalmul 32).
Cugetând la mila lui Dumnezeu, revărsată asupra Creaţiei Sale dintru început, să răspundem şi noi cu faptele milei creştine faţă de aproapele aflat în suferinţă, având încredinţarea că, dacă am făcut un bine unuia dintre aceşti prea mici fraţi ai lui Hristos, Lui i-am făcut! (Matei 25, 40)
„Cel ce dă, lui îşi dă!” şi „Dar din dar se face rai” să nu rămână simple citate, ci lucrări vii spre dobândirea mântuirii şi slava Preasfintei Treimi!
Pr. Iacob Ciprian | Parohia Gura Văii
