„Preţuim femeia pentru calităţile ei deosebite ca soţie, ca mamă şi ca bunică”

Viața parohiei Martie 10, 2015

Ziua femeii a fost sărbătorită şi în parohia Poieniţa.

Duminică, 8 martie, după Sfânta Liturghie toate femeile prezente în biserică, indiferent de vârstă, au fost felicitate de preotul paroh, care după ce a intonat urarea „La mulţi ani“ alături de credincioşi, le-a oferit  câte o floare, în semn de preţuire pentru jertfa lor continuă, în familie, în societate şi chiar în Biserică.

Pr. Marius-Ionuţ Tabarcea:Preţuim femeia pentru calităţile ei deosebite ca soţie, ca mamă şi ca bunică. O iubim pentru că ne dă viaţă, pentru că ne poartă de grijă, copii fiind, pentru că ne învată primele cuvinte şi pentru că sădeşte în noi credinţa şi sentimentul religios. Vă suntem profund recunoscători pentru jertfa dumneavoastră în slujba familiei, a societăţii şi a Bisericii strămoşeşti.”