Miercuri, 11 noiembrie, s-au încheiat lucrările Consfătuirii catehetice anuale din Arhiepiscopia Iaşilor, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Desfăşurată în intervalul 9-11 noiembrie la Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” de la Mănăstirea Durău, judeţul Neamţ, întrunirea s-a bucurat de prezenţa a 12 preoţi, responsabili cu cateheza în protopopiatele eparhiei, coordonaţi de pr. dr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză parohială: pr. Cristian Vasile (Iaşi 1), pr. Dorneanu Neculai (Iaşi 2), pr. Bamboi George Ciprian (Iaşi 3), pr. Tabarcea Marius Ionuţ (Paşcani), pr. Babiuc Marius (Botoşani), pr. Precob Daniel (Dorohoi), pr. Muraru Dumitru Ciprian (Darabani), pr. Dumitraş Cristian (Săveni), pr. Zaharia Ştefan (Piatra Neamţ), pr.Trofin Gheorghe (Târgu Neamţ), pr. Gurbet Camelian (Roznov), pr. Ursache Mihai (Ceahlău). Au participat, de asemenea, în calitate de invitaţi pr. Barnea Cristian Alexandru, fost inspector pentru disciplina Religie (Iaşi) şi inspectorii pentru cateheza parohială de la eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. Hostiuc Gheorghe (Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor) şi pr. Marari Daniel Ionel (Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului).
Întâlnirea a avut drept obiective prezentarea şi analizarea activităţilor catehetice desfăşurate în anul 2015 atât în cele 13 protopopiate ale eparhiei ieşene, cât şi în cele două eparhii sufragane prezente, stabilirea obiectivelor pentru anul următor, teambuilding, alcătuirea programei catehetice pentru anul 2016, proiecte în derulare şi proiecte viitoare, strategii de comunicare.
Sesiunea de discuţii a debutat în seara zilei de 9 noiembrie cu prezentarea scopului şi obiectivelor întâlnirii, fiind urmată de prezentarea activităţilor catehetice din protopopiate, derulate în intervalul septembrie – noiembrie când a fost implementată cu scop demonstrativ Programa catehetica 2015. Mai precis, în această perioadă, au fost susţinute în cercurile pastorale peste 130 de cateheze, având următoarea tematică: Biserica, parohia, mănăstirea, preotul, enoriaşii, implicarea activă în viaţa Bisericii, problemele contemporane cu care se confruntă creştinul ortodox, păstorii de suflete din eparhii şi personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, omagiat în acest an de Patriarhia Română.
Perspective şi soluţii pentru o activitate catehetică eficientă în parohii
Participanţii au analizat modul de desfăşurare a catehezelor demonstrative, trainingurile organizate în anul în curs pentru preoţi şi activităţile similare din cuprinsul Patriarhiei. Câteva slide-uri şi filmuleţe au scos în evidenţă efortul în plan catehetic pe care Biserica Ortodoxă Română îl depune constant, pentru ca toţi credincioşii ei să poată aprofunda cunoştinţele religioase, atât pentru o trăire mai intensă a poruncilor lui Dumnezeu, cât şi pentru a face faţă cu succes provocărilor contemporane. Toate dezbaterile s-au canalizat pe găsirea de perspective şi soluţii pentru o activitate catehetică eficientă în parohii.
Ziua a doua a continuat cu o analiză SWOT, ce a proiectat viziunea de ansamblu asupra catehezelor susţinute în protopopiate, evaluând în acelaşi timp factorii de influenţă interni şi externi ai activităţilor, precum şi punctele tari sau punctele slabe în relaţie cu oportunităţile şi ameninţările existente în momentul de faţă. Lucrul pe echipe a contribuit apoi şi la conturarea unei viziuni pentru Biroul de cateheză în anul 2016.
Programa catehetică pentru anul 2016
Alcătuirea unei tematici pentru programa catehetica 2016 a fost următorul punct pe ordinea de zi. S-au avut în vedere recomandările Sfântului Sinod cu privire la „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi la „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografiilor bisericeşti”. În acest sens au fost propuse zece teme, toate având ca reper activitatea de Învăţător a Mântuitorului Iisus Hristos, raportată la contextul actual.
Programa catehetică s-a dovedit în ultimii doi ani, un instrument indispensabil şi un ghid util pentru preoţii cateheţi, având în vedere structura ei, cuprinsul, îndrumările, metodele didactice şi bibliografia ataşate fiecărei teme catehetice.
Ultima zi a consfătuirii a abordat chestiuni de ordin administrativ şi organizatoric. Au fost programate activităţile de training pentru preoţi, activităţile similare adresate responsabililor cu cateheza, s-au schiţat idei în vedere alcătuirii şi distribuirii în protopopiate a unor materiale cu conţinut catehetic. Nu a fost neglijată nici comunicarea în cadrul structurii catehetice din Arhiepiscopia Iaşilor, în acest sens urmând să fie transmise lunar către protopopiate materiale de tip „Info catehetic”. Discutii si analize de ansamblu asupra activităţilor derulate în cele trei zile s-au purtat şi în cadrul natural al masivului Ceahlău într-o atmosferă de prietenie şi comuniune, consolidând ideile şi propunerile participanţilor.
Pentru al doilea an consecutiv, Consfătuirea catehetică s-a dovedit o întâlnire formativă extrem de utilă atât pentru preoţii participanţi, cât şi pentru mediile din care aceştia provin, dar mai ales pentru lucrarea catehetică desfăşurată în Arhiepiscopia Iaşilor. Mărturiile celor prezenţi confirmă acest aspect.
„Cateheza reprezintă mijlocul de transmitere a învăţăturilor de credinţă creştin-ortodoxă tuturor creştinilor, indiferent de vârstă. Putem realiza mai uşor această lucrare dacă folosim şi vorbim într-un limbaj accesibil, aşa cum s-a adresat Mântuitorul, ascultătorilor Săi. Întâlnirea de la Durău a fost eficientă, cu dense implicaţii în activităţile viitoare.” (Pr. Gheorghe Hostiuc)
„Lucrul în echipă mă motivează să transpun şi în teren ceea ce am făcut aici. Este un prilej deosebit, prin care învăţăm unii de la ceilalţi cum să colaborăm eficient.” (Pr. Marius Babiuc)
„O întâlnire constructivă, la care s-au evaluat activităţile catehetice implementate în parohii şi s-a lucrat intens pentru cele viitoare. Am conceput şi o nouă programă catehetică pentru anul 2016, aceasta urmând să fie de un real folos preoţilor în susţinerea catehezelor.” (Pr. Cristian Dumitraş)
Despre această consfătuire ne-a vorbit şi pr. dr. Bogdan Racu, inspector pe probleme de învățământ și cateheză al Arhiepiscopiei Iașilor: „Clipele petrecute împreună în cele trei zile ale consfătuirii, au fost prilej de odihnă sufletească și comuniune a unor oameni cu o experiență frumoasă în cunoasterea, trăirea și mărturisirea credinței ortodoxe strămoșești. A fost un exercițiu de respect reciproc, de muncă tenace ancorată pe realitățile din parohiile Arhiepiscopiei Iașilor. S-a lucrat frumos, s-au atins toate obiectivele, s-a lucrat bine! S-au adâncit prietenii și s-au întărit colaborări. Mulțumesc tuturor participanților pentru implicare și pentru faptul că au demonstrat, prin contribuția lor, cât poate fi de relaxantă o muncă bine făcută!”
(Pr. Marius-Ionuţ Tabarcea)