„VIAŢA CREŞTINĂ” la ceas aniversar: 9 ani de editare neîntreruptă, 400 de apariţii

Evenimente Octombrie 18, 2019

Publicaţia „VIAŢA CREŞTINĂ” apare săptămânal, fiind distribuită gratuit în parohie dar şi în mediul on-line, pe site-ul parohiei Poieniţa (poieniţa.mmb.ro) şi pe reţelele de socializare.

Numărul 34 din acest an al publicaţiei „VIAŢA CREŞTINĂ” marchează apariţia cu numărul 400 a foii parohiale precum şi împlinirea a 9 ani de la editarea primului număr, în 2010. Momentul aniversar îi aduce publicaţiei un nou format şi o nouă înfăţişare.

Iată ce declara recent, într-un interviu acordat portalului Doxologia.ro, referindu-se la acest proiect, pr. Marius Ionuţ Tabarcea, parohul Parohiei Poieniţa, cel care se îngrijeşte de apariţia foii parohiale:

„Ideea a apărut prin anul 2009, după ce am citit în Ziarul Lumina despre un proiect similar. Mi s-a părut ceva inedit, aşa încât, în noiembrie 2010 am publicat primul număr al foii parohiale „Viaţa creştină”. Titlul nu a fost ales întâmplător, pentru că mi-am dorit să surprind în articolele publicate acest aspect, al vieţii creştine, al trăirii în Hristos, al mărturisirii şi practicării credinţei. De aici şi moto-ul din Evanghelia după Ioan, capitolul 13, versetul 34: „Să vă iubiţi unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul!”. Mai mult, am gândit această publicaţie ca pe o „liturghie după liturghie”, ca pe un mesaj care completează armonios cuvântul rostit în predica duminicală, pe care credincioşii să-l parcurgă în clipele delinişte şi care să reprezinte acea sămânţă roditoare din ogorul sufletului. Sursele principale de inspiraţie în acest proiect sunt însăşi viaţa parohiei pe care o păstoresc, problemele pe care le întâmpin în pastoraţie, întrebările pe care le primesc de la credincioşi, articolele devenind practic răspunsuri la acestea. Din acest motiv apariţia foii necesită şi timp, nu foarte mult, dar atunci când faci un lucru frumos, cu dăruire, consider că acest aspect este mai puţin semnificativ.”

(interviul integral poate fi citit aici)

Publicaţia „VIAŢA CREŞTINĂ” apare săptămânal, fiind distribuită gratuit în parohie dar şi în mediul on-line, pe site-ul parohiei Poieniţa (poieniţa.mmb.ro) şi pe reţelele de socializare.